pentru mama mea…

Dimineata…aproape ora 8…Bucuresti…metrou…aceleasi fetze de oameni obositi si plictisiti de viatza ma inconjoara…constat cu indiferenta ca ma incadrez perfect in peisaj, ca de obicei. Totul la fel de monoton, nimic schimbat…decat melodiile mele de pe mp3 player care inca incearca sa ma trezeasca incet incet…Trentemoller nu a reusit..dar poate reuseste Chicane…asta era dilema mea pana cand, la un moment dat, o pata de culoare a spart monotonia in mii de bucati…am zarit usor in dreapta mea o fata roscata, ce era data mult prea strident cu un ruj mult prea rosu pentru acea ora…tinea in brate un buchet de lalele la fel de rosii ca si rujul ei…si avea niste cercei tare gingasi…parea atat de firava si de inocenta, incat nu avea cum sa nu iese din banal…atitudinea ei pariziana ma fascina si ma facea sa ma gandesc la orele de franceza din generala, cand inca visam naiv la viatza pe care urma sa o am candva…inca imi mai amintesc, destul de usor, cartile ilustrate cu vise copilaresti si rasfoite cu sperante inocente…inca mai imi amintesc mirosul cartilor din prima zi de scoala si gingasia florilor primite o data cu ele…inca mai imi amintesc “culoarea” umbrelor zugravite de luminile din noapte pe tavanul alb al camerei in care am crescut sau parfumul mamei din diminetile in care se apleca peste obrazul meu sa ma sarute…acum il numesc parfum de copilarie…era incarcat cu atatea sperante si atata iubire incat nu cred ca il voi putea uita vreodata…nu pot sa nu imi amintesc si diminetile friguroase in care mama ma ducea de mama la scoala. Mana ei atat de calda si de fina ma tinea strans, si simteam ca imi calauzeste pasii spre druml cel bun…cand imi dadea drumul, in fatza clasei, ma simteam pierduta si imi era frica…imi era frica de nou, imi era frica sa nu mai fiu cu ea, sa nu o pierd, sa nu ma uite, sa nu ma mai iubeasca, sa nu mai fie mama mea…mama mea…cu parfum de copilarie. Anii au trecut destul de repede si nici acum nu stiu cum se numea parfumul mamei mele sau care era secretul mainilor ei care stiau sa imi aline supararile si sa imi lumineze viatza…

Timpul a trecut, mama a imbatranit, insa de fiecare data cand o privesc sau cand ma gandesc la ea, nu pot sa nu imi amintesc aceste lucruri…aceste lucruri care o fac mama mea, dincolo de grija pe care mi-a purtat-o si mi-o va purta pana cand destinele noastre vor merge spre lumi diferite…Nu pot sa nu o iubesc pe mama, orice mi-ar face ea, asa cum nu pot nici sa nu ii multumesc pentru toate lucrurile minunate pe care le-a facu pentru mine cu atata dragoste…Oamenii gresesc, insa iubirea ne ajuta sa trecem peste toate si sa uitam de suparari…Si tocmai acum, dupa atatia ani, vreau sa iti REamintesc mama ca TE IUBESC, chiar daca nu stiu sa iti arat prea bine asta! 

Dimineata monotona, Bucuresti, metrou. O fata roscata in dreapta imi aminteste de copilarie si de..mama…

La multi ani mama!Te iubesc! :*

~ de madaro pe aprilie 22, 2008.