ganduri mai presus de uitare

Pic-pac-poc se ridicara bulele din pahar dupa notele pianului…pic-pac-poc picara stropii de apa pe coarda groasa ce lega blocul de cladirea de alaturi…pic-pac-poc balerina isi dori sa mearga pe sarma…pic-pac-poc nu avu curajul si renunta. Isi zise ca mai are cateva lucruri de facut pana una alta si ca obisnuinta inca nu o indeamna sa sara de la etajul 2 pe coarda dintre parter si primul etaj…pur si simplu ii era prea lene sa isi coboare picioarele peste pervaz…pur si simplu isi zise sa mai asculte de cateva ori piesa care ii fascina lumea. La un moment dat fu convinsa chiar ca nimic nu mai are rost si vru sa iese afara din casa, sa alerge ca nebuna, desculta, pe strazile pustii inconjurate de intunericul adanc al noptii. Apoi isi amintii ca nu ar fi nimic deosebit…nu ar fi fost pentru prima data cand ar fi facut asta…nu ar fi fost pentru prima data cand vana iluzii si nici prima data cand se intorcea acasa dezamagita ca iluziile au tradat-o…de ce sa se deprime? Isi aminti ca  o data a racit urat din cauza asta, si si-a promis ca niciodata nu va mai alerga desculta pe strazile goale…insa nu si-a promis ca va uita raceala strazilor… 

Inca o data asculta primele 6 cuvinte din melodia ce o bantuia, apoi la auzul unei soapte parca se destepta: “de-ai stii ca ma raneste gandul de bun ramas, de-ai stii iubirea mea toata, toata ti-o las” si simtii ca trebuie sa faca ceva, si sa plece, insa nu putu. Astepta…

Isi aminti ca obisnuinta omoara spiritele…isi aminti de ea…de el. Un alt el. Surase.

Pic-pac-poc…spuse ca nu vrea sa fie singur cand va pleca…

Pic-pac-poc…

~ de madaro pe august 24, 2008.